CONTACT

email vio.dumi@yahoo.com

16 aprilie, 2010

DESPRE PERLE


De-a lungul istoriei perla, cu a sa stralucire calda si irizari tulburatoare, a fost una dintre cele mai vechi, mai pretuite si mai cautate bijuterii, fiind considerata ca si piatra pretioasa, desi nu este mineral.

Nenumarate mentionari ale perlelor pot fi gasite in istoriile religiilor si in miturile multor culturi, de la inceputul omenirii, cand omul le-a descoperit prima data cautand hrana in apele marilor si oceanelor. Un fragment din cea mai veche bijuterie cu perle cunoscuta, gasita in sarcofagul unei printese persane, datand din anul 520 I.C., este expus la Muzeul Luvru din Paris.

Anticii credeau ca perlele sunt un simbol al Lunii si ca aveau puteri magice. In limba Latina cuvantul echivalent pentru perla inseamna "unic", atestand faptul ca doua perle nu pot fi identice. In timpul Romei antice, perlele erau considerate simbolul cel mai inalt al bogatiei si al statutului social. Femeile romane purtau perlele si in pat, astfel ca atunci cand cand se trezeau sa-si constientizeze imediat bogatia si statutul social inalt.

Egiptenii antici pretuiau perlele intr-atat ca erau ingropati cu ele la moarte. Se stie ca Cleopatra a scufundat o perla intr-un pahar cu vin si apoi l-a baut, doar ca sa castige un ramasag cu Marc Antoniu, ca ea va putea consuma averea unei tari intregi la o singura masa, in mod simbolic evident, subliniind cat de pretioase erau considerate perlele in acele timpuri.

Grecii tineau si ei perlele la mare stima atat pentru frumusetea inegalabila, cat si pentru asocierea lor cu dragostea si casatoria.

O veche legenda araba explica in mod romantic ca perlele se formeaza cand picaturile de roua cazute din cer in ocean se umplu de lumina lunii si sunt inghitite apoi de scoici. Acest intrigant dar al marii a fost adus din Orient in Occident prima data de catre Cavalerii Cruciati.

In timpul Evului Mediu, cand fecioarele nobile indragite daruiau delicate coliere de perle, cavalerii le purtau adesea pe campul de lupta, crezand ca magia posedata de acestea ii va proteja in lupte de rani.

In timpul perioadei Renascentiste perlele au cusut relatii regale intre curtile Europei. De vreme ce perlele devenisera atat de apreciate, unele curti regale europene au dat chiar si legi ce interziceau purtarea perlelor in afara membrilor nobilimii.

Pana la inceputul anilor 1900, perlele ramasesera accesibile doar celor bogati si faimosi. In 1916, renumitul bijutier francez Jacques Cartier si-a cumparat remarcabilul sau magazin din New York, de pe nu mai putin renumitul bulevard Fifth Avenue oferind in schimb pentru valoroasa proprietate doua coliere cu perle.

Astazi in baza culturilor de perle, acestea sunt accesibile si disponibile pentru oricine.
PERLE NATURALE


Perlele naturale se formeaza mai mult sau mai putin la intamplare, atunci cand marea introduce un "intrus", o impuritate (de plida un fir de nisip) in interiorul unei scoici, ce devine apoi captiva in interiorul scoicii. Prezenta impuritatii irita scoica si aceasta din reflex de aparare (ca de un corp strain) genereaza sidef imbracand imperfectiunea in acest invelis pretios. Sideful natural este o combinatie de carbonat de calciu, in forma cristalizata si substante organice proprii scoicii, conchiolin (o proteina organica care asigura lipirea sidefului pe impuritate). De-a lungul unei perioade de multi ani, acest invelis, creste constant prin secretarea continua de catre scoica a sidefului, atata vreme cat imperfectiunea este inca captiva in scoica, formand perla.

Lustrul, irizarile si culorile specifice sidefului si, prin urmare specifice fiecarei perle care se formeaza, depind in cele din urma de numarul si grosimea straturilor depuse prin suprapunere. Marimea, forma si culoarea unei perle sunt determinate de combinarea mai multor factori, inclusiv de catre marimea si forma "intrusului", sau de faptul daca scoica este de apa dulce sau de apa sarata, sau de regiunea geografica unde traieste scoica.

Pana la mijlocul secolului 20, cand a fost replicat sintetic, sideful era folosit si pentru realizarea nasturilor deosebiti pentru imbracaminte. Unul din punctele de pe glob devenite cunoscute pentru nasturii de acest fel a fost localitatea Broome din Australia, din bine cunoscuta zona de perle naturale din Marea Sudului. Inainte ca Marea Sudului sa devina pilonul perlelor acest mic oras a dus la maxim afacerile cu sidef.

Perlele naturale au aceasta denumire pentru ca in afara Mamei Natura nu intervine nimeni altcineva in formarea perlei.
PERLE DE CULTURA


La inceputul secolului 20 perlele de cultura au inceput sa surclaseze perlele naturale, devenind cele mai cunoscute si disponibile perle. Sideful este folosit pe scara larga in prezent ca nucleu in cultivarea perlelor. Carcasele unei scoici sunt taiate in patrate mici care apoi printr-un procedeu anume sunt usor rotunjite. Aceste bucati sunt apoi introduse in interiorul scoicilor vii, fara sa le afecteze pe acestea. In cele din urma scoicile secreta sidef formand perle de cultura.

Perlele de cultura sunt tot perle veritabile, crescute organic tot in interiorul aceluiasi tip de perla ca si perlele naturale. In cazul perlelor de cultura diferenta consta in faptul ca fermierul de perle stimuleaza in mod intentionat dezvoltarea unei perle, prin introducerea unui "nucleu" in interiorul perlei. Astfel, formarea si descoperirea unei perle nu mai sunt chestiuni de hazard si sansa.

S-au dezvoltat rapid multe zone de cultura, cum sunt zona Golfului Persic, Australia, zone de apa sarata, sau zonele de apa dulce din S.U.A.

Perlele, in general, si evident si perlele de cultura nu sunt cele mai rezistente si durabile "pietre pretioase", insa bine intretinute isi pot pastra frumusetea initiala dealungul multor generatii. Nu se vor sparge usor, dar in acelasi timp, daca sunt tratate necorespunzator nu putem sa ne asteptam sa ramana neafectate.

Sunt multe magazine de bijuterii care vand asa zise "Perle naturale" dar care in realitate nu sunt naturale, ele fiind din material plastic peste care se pun mai multe straturi de sidef artificial (genul celor provenite din insula Mallorca). Un pret prea mic trebuie sa va dea neaparat de gandit ca nu poate fi o perla naturala dezavantajul imediat fiind ca isi vor pierde stratul de sidef in scurt timp, prin tocire sau zgariere.

Niciun comentariu: